În perioada 25-29 octombrie, se desfăşoară Campionatul Republicii Moldova la box 2016, competiţiile au loc în incinta manejului de atletism.
Cei mai puternici 80 de boxeri din orașele și raioanele Moldovei s-au reunit la Chișinău cu prilejul campionatului național, ediția 2016. Partidele de calificare au fost precedate de ceremonia de inaugurare, în cadrul căreea au participat viceministrul Tineretului şi Sportului, Ivan Florean, Nicolae Piatac, prim-vicepreședinte al CNOS, președintele Federației de Box din Moldova, Vasile Chirtoca şi alţi oficiali.
Conform opiniei specialiștilor, din lista principalilor pretendenți la titlurile supreme fac parte discipolii Școlii Sportive Specializate de Box din satul Grimăncăuți, raionul Briceni. Debut strălucit pentru primul reprezentant al renumitului centru sportiv din nordul Moldovei. În primul duel de calificare la categoria 81 de kilograme Andrei Zatușevsch, Grimăncăuți, a reportat victoria înaintea timpului regulamental în fața lui Serghei Danilchin, Chișinău. Meciurile finalele fiind programate pentru ziua de sâmbătă, 29 octombrie.
Amintim că, organizarea şi desfăşurarea Campionatului se efectuează de către Ministerul Tineretului şi Sportului în comun cu Federaţia de Box din Republica Moldova.
Dina Roșca