O armă pneumatică și una traumatică, cât și 92 de cartușe, care erau tăinuite de controlul frontierei de stat, au fost descoperite astăzi, de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Tudora.
Astfel, în jurul orei 2.20, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un cetățean al Ucrainei de 49 de ani, la volanul unui autoturism, de model Nissan Almera. După controlul documentelor de călătorie având careva suspiciuni, polițiștii de frontieră au purces la verificarea fizică a mijlocului de transport. În rezultat, camuflat sub scaunul din față a pasagerului, s-a depistat un pistol pneumatic „Latek Safari” încărcat cu 9 cartușe calibru 4 mm și o cutie cu 36 de cartușe. La fel, pe bancheta din spate a autoturismului, în rucsacul personal a fost găsit cel de-al doilea pistol traumatic de model „Fort 12 PM 19 mm. P.A.” încărcat cu 11 gloanțe de cauciuc, cât și o cutie cu 36 de cartușe.
Pentru lucrurile depistate, ucraineanul a prezentat documente de posesie, însă din considerentul că a tăinuit prezența acestora în mașină în timpul controlului de frontieră, a fost luată măsura de reținere a armelor și cartușelor. Întreg arsenalul de muniție a fost ridicat și transmis spre constatare tehnico-științifice.
În cazul dat, polițiștii de frontieră continuă cercetările.
Diana Munteanu