Ministrul educației Corina Fusu a efectuat o vizită de lucru în raionul Hîncești, în cadrul căreia a discutat cu mangerii instituțiilor de învățământ și cadrele didactice din regiune privind situația din teritoriu în sistemul educațional.
La întrevederea de la Consiliul raional Hîncești au fost abordate subiecte privind optimizarea rețelei școlare în funcție de numărul populației, utilizarea tehnicilor moderne de predare, precum și repartizarea elevilor hipoacuzici în instituțiile de învățământ special.
Ulterior, Ministrul educației Corina Fusu a vizitat Colegiul din Hîncești, unde își fac studiile circa 550 elevi. În cadrul acestei vizite s-a discutat despre proiectul de reabilitare a căminului pentru fete, aflându-se în proces de desfășurare, cu susținerea financiară a fundației Joop Naor Moldave – Olanda și Consiliul Raional Hîncești.
Corina Fusu a purtat o discuție cu managerii instituțiilor de învățământ timpuriu și secundar general din raionul Hîncești, în cadrul căreia au fost abordate subiecte privind atragerea tinerilor profesori în școlile și grădinițele din mediul rural, necesitatea consilierii psihologice pentru elevi, precum și sporirea unui proces calitativ de instruire.
În cadrul acestei vizite de lucru, ministrul educației a vizitat școala de circumscripție Gimnaziul „Bobeica”și grădinița „Ghiocel” din comuna Bobeica, unde s-a întâlnit cu colectivul didactic discutând despre importanța realizării reformelor în domeniul educațional: „Școlile de circumscripție sunt o prioritate pentru ministerul educației, astfel dorim să punem accent pe un sistem educațional eficient și de calitate. Învățământul din Republica Moldova trece printr-o serie de reforme, iar finalitatea acestora este de asigura un proces de instruire la un nivel cât mai înalt.”
În raionul Hîncești activează 91 de instituții, unde își fac studiile circa 15.000 de copii.
Elena Ivanov