Angajații Direcţiei „SUD” ai Inspectoratului Național de Investigații, au descoperit o afacere ilegală într-o gospodărie din satul Giurgiuleşti, raionul Cahul, care s-a dovedit a fi destul de profitabilă.
În lipsa documentelor de proveniență și fără achitarea tuturor taxelor și impozitelor la bugetul de stat, o femeie, în vîrstă de 52 de ani, vindea alcool etilic direct de la domiciliu. Pentru un litru de alcool, afacerista încasa 55 de lei MD.
În urma percheziţiilor efectuate la 15 octombrie curent, la domiciliul acesteia, au fost depistate şi ridicate aproximativ 700 litri de alcool etilic, îmbuteliat în sticle a cîte 2 litri fiecare. Valoarea mărfii ridicate constituie 36 500 lei MD.
Pe cazul dat, a fost inițiată o cauză penală în baza art. 250 Cod Penal al RM. Persoanele culpabile de „Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz” se pedepsesc cu amendă în mărime de la 20 000 la 30 000 lei cu confiscarea alcoolului.
La moment, polițiștii continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în această schemă frauduloasă.
Elena Ivanov