Speakerul și autorul motivațional nr.1 în lume, Brian Tracy, a susținut pe 13 octombrie un seminar la Chișinău. Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a fost partener general al evenimentului.
Potrivit unui comunicat, aproape 800 de oameni din toată ţara, interesaţi de dezvoltarea profesională şi personală, au participat la seminarul numit „Maximum Achievement”.
Evenimentul a fost deschis de Directorul general AGEPI, Octavian Apostol, care a vorbit paticipanților despre rolul proprietății intelectuale în dezvoltarea unei afaceri de succes. De asemenea, AGEPI a fost prezentă la seminar cu un stand expozițional, unde cei prezenți au primit consultații gratuite privind înregistrarea obiectelor de proprietate intelectuală și au putut efectua cercetări documentare în bazele de date gestionate de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. Totodată, AGEPI a prezentat și o expoziție de produse contrafăcute.
Brian Tracy le-a dezvăluit participanților principii dovedite, care aduc rezultate pe termen lung. De asemenea, autorul motivațional nr.1 în lume, Brian Tracy, a vorbit participanţilor despre cei mai importanţi factori care influenţează viaţa şi cum pot fi folosiţi în avantajul personal, care este adevăratul motiv pentru care unele persoane şi companii au mai mult succes decât altele şi cum pot aplica acest lucru în propria activitate, dar şi care este modul în care gândesc cei mai de succes oameni din lume.
Seminarul “Maximum Achievement” a fost organizat în 75 de țări și este considerat cel mai popular curs de dezvoltare personală din lume.
Brian Tracy este antreprenor, speaker profesionist și autorul a peste 300 de lucrări, devenite bestseller. El este cunoscut în întreaga lume pentru paşii importanţi pe care i-a făcut în răspândirea fenomenului de creştere personală şi profesională. Brian Tracy a fost consilierul a peste 1 000 de companii şi a ţinut peste 5 000 de conferinţe pentru mai mult de 5 000 000 de persoane.
Diana Munteanu