Un inspector din cadrul Direcţiei Teritoriale Cahul a Inspecţiei Financiare a fost reținut de ofițerii DGT „Sud” a CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de corupere pasivă.
Potrivit denunțătorului, funcţionarul ar fi extorcat și primit 4 000 de lei de la un agent economic pentru a nu reflecta în actul de control financiar încălcările depistate la întocmirea facturilor fiscale eliberate de acea întreprindere unei primării din raionul Cantemir. Menționăm că, neregulile au fost identificare în rezultatul unei verificări la Primăria satului Toceni.
Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, bărbatul a fost prins în flagrant delict în momentul primirii banilor transmiși sub controlul CNA. Ulterior, a fost efectuată o percheziție corporală la faţa locului, iar banii au fost găsiţi în geanta bănuitului.
Suspectul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reținut pe un termen de 72 de ore.
O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul de art. 324 alin. (2), lit. c) Cod Penal al Republici Moldova.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare până la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Exercitarea urmăririi penale este efectuată de către Procuratura Anticorupție.
Dina Roșca