Partidul lui Ilan Șor a anunțat despre dorința de a restabili în Moldova sistemul gospodăriilor agricole colective. Un astfel de proiect face parte din noul program al organizației politice prezentat astăzi, 7 octombrie.
Partidul susține că înființarea gospodăriilor colective moderne, prin asocierea proprietarilor de pământ, va ajuta la depășirea crizei din sectorul agricol. Consolidarea poziției posesorilor de terenuri agricole poate fi realizată și prin dotarea gospodăriilor cu echipamente moderne, prin tehnologii și prin alocarea de către stat a subvențiilor substanțiale.
Partidul nu se va opri doar la consolidarea terenurilor. Programul prevede ca, anual, statul să cumpere pe scară largă de la agricultori, prin achiziții publice, produsele agricole autohtone. Printre alte măsuri sunt restabilirea sistemului cooperației de consum, utilizarea eficientă a economiei planificate și de piață.
Membrii partidului lui Ilan Șor sunt convinși că aceste acțiuni vor readuce faima Moldovei înfloritoare și vor soluționa problemele social-economice ale satelor.
Dina Roșca