Locuitorii satului Saharna Nouă din raionul Rezina vor apă. Analizele de laborator din cele 35 de fântâni din localitate arată că nivelul poluanților din apă depășește de câteva ori norma admisă. Acum doi ani, administrația publică locală a înaintat un proiect de aprovizionare a satului cu apă de calitate. Conform contractului, oamenii ar fi trebuit deja să fie conectați la apeduct. Lucrările de construcție, însă, nici în septembrie 2016 nu sunt finisate.
Deja de ani buni, Centrul de sănătate publică bate alarma că apa din fântânile și izvoarele Moldovei nu corespunde normelor sanitare.
Maria Macrii, primara satului Saharna Nouă, spune că “Calitatea apei nu e prea bună. Avem doar o singură fântână, pe care o numim a lui moș Nazar, de unde iau apă și instituțiile publice. Acolo e apa mai bună. Cea mai mare depășire de poluanți sunt în fântâna din gospodăria mea”.
După consultarea cetățenilor, pentru a rezolva problema, primăria comunei Saharna Nouă a înaintat la Fondul Național Ecologic un proiect de aprovizionare cu apă potabilă.
Potrivit Mariei Macrii, primara satului, în urma licitației publice, grupul de lucru a dat prioritate firmei SA Litarcom pentru construcția apeductului. Conform contractului încheiat de Primăria Saharna Nouă cu SRL „Litarcom” la 07 iulie 2014, firma s-a angajat să construiască obiectul în doi ani, valorificând aproape 4 mln de lei.
“Faptul că firma respectivă avea reputație negativă în raionul Rezina eu nu-l cunoșteam. Nu știam nici ce contracte a avut”, susține edilul satului.
Potrivit Impuls TV, Litarcom nu și-a respectat angajamentele stipulate în contract. Deși termenul de execuție a fost depășit, construcția apeductului nici astăzi nu e dusă la capăt.
Oamenii din sat sunt disperați și consideră că lucrările sunt tergiversate intenționat.