Două companii chineze intenţionează să investească în dezvoltarea agriculturii şi industriei alimentare ale Republicii Moldova. Perspectivele de colaborare au fost discutate în cadrul unei întrevederi a reprezentanților companiilor China Xinxing Corporation Group și China National Postal and Telecommunications Appliances Corp cu ministrul Eduard Grama, se anunță într-un comunicat al MAIA.
Domeniile de colaborare ar putea fi procesarea produselor agroalimentare, producerea de produse ecologice, dezvoltarea infrastructurii agricole, etc.
Ministrul Eduard Grama a informat partea chineză despre faptul că anul curent sunt iniţiate negocieri la nivel guvernamental pentru semnarea unui Acord de Liber Schimb între ţări, ceea ce ar facilita dezvoltarea cooperării. Conducerea MAIA a adus drept exemplu posibilitatea acordării unui credit tehnic din partea Republicii Populare Chineze pentru sectorul agroindustrial al Republicii Moldova.
În același timp, ministrul a menţionat că în ţara noastră este supra-producere de ouă de găină, în acelaşi timp ar fi nevoie de producere de praf de ouă. „Totodată este bine dezvoltat sectorul de creştere a ovinelor şi caprinelor, dar pe de altă parte în ţară nu există puncte de spălare şi prelucrare a lânii de oi. Republica Moldova are potenţial de producere a fructelor şi legumelor în sere”, a explicat Eduard Grama.
Partea chineză a informat că se bucură de sprijinul statului chinez în ce priveşte proiectele destinate colaborării cu alte ţări din Europa şi Asia. De asemenea, chinezii s-au arătat interesaţi de posibilităţile de închiriere a terenurilor cu destinaţie agricolă din Republica Moldova.
Oaspeţii au apreciat vinurile noastre şi au menţionat că relaţiile de colaborare ar putea fi dezvoltate inclusiv pe acest sector.
Conform datelor statistice, în anul 2015, exportul de produse agroalimentare din Moldova în China a înregistrat o creștere de peste 10%, înregistrând o valoare de 6,3 milioane SUA. Principalul produs exportat este vinul, exportul căruia a sporit în această perioadă cu 37%.
În același timp, importul de produse agroalimentare din China în anul 2015 a acumulat o valoare de 8,0 mil SUA, iar principalele produse importate sunt țigări de foi, preparate din legume și fructe și altele.
Elena Ivanov