La începutul lui august, mai multe site-uri mass-media scriau despre un tânăr din orașul Ungheni care se presupunea că s-ar fi înecat în râul Prut. Ulterior s-a descoperit că bărbatul, de fapt, ar fi vrut să își bage în sperieți familia, înscenându-și înecul.
Oamenii legii au cercetat cazul, bărbatului în vârstă de 29 de ani întocmindu-i-se dosar penal. Ulterior acesta a fost iertat de către organul de drept, procesul penal fiind clasat, chiar dacă dânsul a pus pe jar oamenii legii, salvatorii care l-au căutat timp de câteva zile.
Potrivit ordonanței semnată de către Ion Steclari, procuror în Procuratura raionului Ungheni, care a examinat cazul, ungheneanul ar fi vrut să își pedepsească soția, cu care în ajun se certase. Acesta a plecat la plajă împreună cu cumnatul său și cu încă doi prieteni. A lăsat hainele pe malul râului și apoi, fără ca să fie văzut de către persoanele care îl însoțeau, ar fi plecat spre gospodăria sa. Acolo, dintr-o construcție a luat careva haine și sacul de dormit și urcat în tren, a luat drumul spre Chișinău. Bărbatul a lăsat și un mesaj soției sale, pe geamul prăfuit, sfâtuind-o să aibă grijă de fiica acestora. În capitală, primele locuri vizitate au fost parcurile din oraș, unde a și înnoptat. Pe 15 august, n-a mai rezistat, „a înviat din morți”. „Mustrându-l conștiința, s-a întors acasă, iar de fapta sa sincer se căiește”, este notat în ordonanță, potrivit unghiul.info.
Procurorul a solicitat încetarea procesului penal, pe motiv că nu întrunește elementele constitutive a unei infracțiuni. Dosarul penal a fost clasat, iar făptașul iertat.