În după-amiaza zilei de ieri, la ora 16:32 minute pompierii au fost alertați pentru a interveni la lichidarea unui focar de vegetație pe teritoriul zonei industriale a orașului Cahul.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că flăcările se propagau pe o suprafață extinsă, existînd riscul ca incendiul să se extindă asupra depozitelor din imediata apropiere. Pentru efectuarea lucrărilor de lichidare a focarelor au fost antrenate 2 autospeciale și 10 pompieri, localizarea incendiului fiind anunțată după aproximativ două ore. Flăcările au distrus vegetația uscată pe suprafața de un hectar, dar datorită intervenției prompte a pompierilor focul nu a căpătat extindere, fiind salvate depozitele din apropiere.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale amintește încă o dată cetățenilor să nu arunce la întîmplare țigările aprinse și să nu igienizeze teritoriul prin arderea resturilor vegetale, întrucît în condițiile temperaturilor ridicate și lipsei de precipitații crește riscul producerii incendiilor.
Totodată salvatorii îndeamnă cetățenii să alerteze imediat pompierii la numărul 901, la observarea unui incendiu.
În ultimele 24 de ore, în țară au fost înregistrate 45 focare de vegetație, fiind afectată de foc o suprafață de 141 ha.
Dina Roșca