Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, cu referire la datele Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA), informează cu privire la finalizarea achitării plăţilor pentru compensarea pierderilor producătorilor agricoli care au avut de suferit de pe urma embargoului impus de Federaţia Rusă la export în 2014.
Plățile au fost efectuate pentru un număr de 109 dosare, fiind transmise spre executare la Trezoreria de Stat, ordine de plată în valoare de 43 mil. lei.
De menționat că, AIPA a gestionat compensarea pierderilor producătorilor agricoli înregistraţi în calitate de persoane juridice şi care sunt deţinători ai plantaţiilor pomicole de mere şi prune cu o suprafaţă ce depăşeşte 15 ha de teren.
Reamintim că prima tranşă, în valoare de 10,57 mil. lei, a fost achitată la data de 17 august curent pentru 30 de dosare. Alte 10 mil. lei au fost virate în conturile producătorilor agricoli la data de 24 august.
Sursele financiare destinate compensaţiilor au fost alocate din fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru 2016, care anul curent constituie 900 mil. lei.
Diana Munteanu