În ultimele 72 de ore, angajații posturilor vamale Leușeni, Otaci și Sculeni au prevenit trei tentative de contrabandă, descoperind mai multe loturi de bunuri nedeclarate.
Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, primul caz a fost înregistrat în postul vamal Leușeni la data de 23 august a.c., pe sensul de ieșire din țară. Acționând în baza analizei de risc, angajații postului au supus scanării un autocar care se deplasa în România. În rezultatul controlului fizic, efectuat în comun cu polițiștii de frontieră, vameșii au confiscat 60 000 de țigarete, mărcile ”Rothmans” și ”Hilton”, marcate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova. Produsele de tutungerie, disimulate în rezervorul de combustibil al autocarului, erau destinate comercializării pe piața neagră din UE, preconizându-se un profit de circa 12 000 de euro.
Bunuri nedeclarate au fost descoperite și de către inspectorii vamali de la Otaci, care au depistat, într-un microbuz de pe ruta Federația Rusă – Republica Moldova, peste 600 de articole vestimentare și de marochinărie. Conform informațiilor preliminare, proprietarele mărfurilor, două femei în vârstă de 37 și respectiv 46 de ani, intenționau să comercializeze ilegal bunurile pe piața autohtonă.
Cel de-al treilea caz a fost semnalat la postul vamal Sculeni, unde un cetățean român, în vârstă de 37 de ani, a încercat să scoată din țară un cuțit de tip baionetă, fără a-l declara organului vamal conform procedurii.
Autoritatea vamală a dispus ridicarea bunurilor în vederea confiscării, iar contravenienții riscă amenzi a câte 3.000 de lei fiecare.
Diana Munteanu