Centrul Naţional Anticorupţie va deţine şi elibera caziere de integritate agenţilor publici, începând cu 1 ianuarie 2015. Documentul va atesta existenţa sau lipsa în baza de date a Centrului Anticorupţie a unor menţiuni privind agentul public, iar scopul acestuia constă în prevenirea angajării ulterioare în serviciul public a funcţionarilor care nu dau dovadă de integritate în cadrul testelor de integritate realizate.
Potrivit Regulamentului cu privire la ţinerea şi utilizarea cazierului privind integritatea profesională a agenţilor publici, eliberarea certificatului se va solicita în scris, în limba de stat, de către conducătorul entităţii publice sau, după caz, de către organul de autoadministrare sau persoana special împuternicită de acesta în procesul de încadrare în entităţile publice.
La încadrarea agentului public care, în ultimii 5 ani, a activat în CNA şi SIS, angajatorul va cere cazierul privind integritatea profesională atît de la SIS, cît şi de la CNA.
Informaţia despre rezultatul pozitiv al testului se va păstra 5 ani de la momentul includerii în baza de date, iar cea privind rezultatul negativ – 1) 5 ani – în cazul stabilirii în procesul de efectuare a testului de integritate că agentul public a admis în activitatea sa acte de corupţie, acte conexe corupţiei şi fapte de comportament corupţional, pentru care a fost eliberat din serviciu şi
2) 1 an – în cazul stabilirii în procesul de efectuare a testului de integritate că agentul public nu a denunţat imediat la organele competente tentativele de a fi implicaţi în acte de corupţie, în acte conexe corupţiei şi în fapte de comportament corupţional; nu a comunicat conducătorului entităţii publice, în scris, influenţele necorespunzătoare; nu a declarat cadourile în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Rezultatele testării integrităţii profesionale desfăşurate de către Centrul Naţional Anticorupţie sau Serviciul de Informaţii şi Securitate vor fi stocate în baze de date gestionate separate, iar rezultatele testelor desfăşurate de către Ministerul Afacerilor Interne asupra agenţilor publici din subordinea sa vor fi transmise pentru a fi stocate în baza de date gestionată de CNA. De asemenea, MAI va avea dreptul de a vizualiza, de a accesa şi de a extrage informaţia furnizată CNA.
Termenul de valabilitate al actului juridic este de 3 luni de la data eliberării.
Diana Munteanu