Săptămâna trecută, președintele Partidului Popular-European din Republica Moldova, deputatul Iurie Leancă a postat pe una din rețelele de socializare o poză prin care se arată nemulțumit de modul în care este reparat traseul Chișinău-Ungheni. Astfel, Administrația de Stat a Drumurilor vine cu o reacție la acea postare.
“Fotografia a fost realizată pe traseul R1 Chiinău-Ungheni-Sculeni. Pe acel sector erau realizate lucrări de așternere a stratului de legătură de tip binder. Din imagine se poate vedea clar că benzile sunt despărțite cu balize reflectorizante, conform schemelor de semnalizare (încercuite cu galben), dar din cauza indisciplinei unor șoferi, care nu respectă timpii de semaforizare și încercau să treacă peste asfaltul proaspăt așternut, din poză se văd urme de mașină peste porțiunea abia reparată (încercuite cu roșu), muncitorii au încercat să protejeze suplimentar porțiunea de drum, până la finisarea lucrărilor de așternere a stratului binder. Din acest motiv s-a apelat la această soluție provizorie de a fi puse crengi sau bolovani.
Din această postare se vede că de fapt se muncește și se dorește o executare a lucrărilor cât mai calitativă, în pofida greutăților care intervin.”
Elena Ivanov