Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în ianuarie-iunie 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 905,4 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 8,8%.
Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 571,5 mil. dolari SUA (63,1% din total exporturi), fiind în scădere cu 13,3% faţă de ianuarie-iunie 2015, care a determinat reducerea pe total exporturi cu 8,8%.
Reexporturile de mărfuri străine au rămas la nivelul perioadei corespunzătoare din anul 2015, însumînd 333,9 mil. dolari SUA (36,9% din total exporturi). Reexporturile de mărfuri după prelucrare au deţinut 23,9% din total exporturi, iar reexporturile de mărfuri clasice, care nu au suferit transformări esenţiale – 13,0%.
În ianuarie-iunie 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2015 s-au micşorat exporturile de legume şi fructe (-37,4%), grăsimi şi uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracţionate (-48,7%), produse medicinale şi farmaceutice (-54,0%), seminţe şi fructe oleaginoase (-17,1%), cereale şi preparate pe bază de cereale (-17,8%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-21,5%), maşini şi aparate electrice şi părţi ale acestora (-4,3%), influenţînd astfel la diminuarea pe total exporturi cu 13,3%.
Totodată, s-au marcat creşteri la exporturile de fire, ţesături şi articole textile (de 1,7 ori), mobilă şi părţile ei (+27,4%), articole prelucrate din metal (de 1,8 ori), vehicule rutiere (de 2,1 ori), produse chimice organice (de 6,8 ori ), îmbrăcăminte şi accesorii (+4,1%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+7,5%), animale vii (de 3,1 ori), care au atenuat reducerea pe total exporturi cu 5,2%.
Importurile de mărfuri, în ianuarie-iunie 2016, s-au cifrat la 1 869,0 mil. dolari SUA, nivel mai inferior cu 5,9%, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2015.
În ianuarie-iunie 2016, comparativ cu perioada similară din anul 2015 s-au redus importurile de gaz şi produse industriale obţinute din gaz (-32,9%), petrol, produse petroliere şi produse înrudite (-24,3%), instrumente şi aparate, profesionale, ştiinţifice şi de control (-47,3%), maşini şi aparate electrice (-10,8%), legume şi fructe (-17,4%), produse medicinale şi farmaceutice (-12,4%), maşini şi aparate industriale cu aplicaţii generale (-14,3%), aparate şi echipamente de telecomunicaţii şi pentru înregistrarea şi reproducerea sunetului şi imaginii (-18,2%), metale neferoase (-24,3%), maşini şi aparate specializate pentru industriile specifice (-7,0%), fier şi oţel (-8,7%), influenţînd astfel la diminuarea pe total importuri cu 9,9%.
Totodată, au sporit importurile de fire, ţesături şi articole textile (+24,9%), vehicule rutiere (+13,9%), îmbrăcăminte şi accesorii (+21,4%), băuturi alcoolice şi nealcoolice (+35,4%), cauciuc prelucrat (+19,3%), seminţe şi fructe oleaginoase (+23,4%), peşte, crustacee, moluşte (+22,9%), piele şi blană prelucrate (+24,8%), maşini şi aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+36,9%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 2,0 ori), atenuînd astfel micşorarea pe total importuri cu 3,7%.
Deficitul balanţei comerciale în ianuarie-iunie 2016 a fost de 963,6 mil. dolari SUA, cu 29,1 mil. dolari SUA (-2,9%) mai mic, faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă din anul 2015.
Persoanele fizice au importat în ianuarie-iunie 2016 mărfuri şi produse în valoare de 40,0 mil. dolari SUA, cu 10,9% mai mult faţă de perioada corespunzătoare din anul 2015. Majorarea importurilor a fost condiţionată, în principal de creşterea livrărilor de autoturisme şi autovehicule (+5,6%), cărora le-au revenit 85,5% din importurile realizate de persoanele fizice.
Diana Munteanu