Pe 8 august curent, în curtea adiacentă blocurilor locative nr. 14 și 16 din strada 27 August, primăria orașului, cu susținerea consiliului orășenesc, a montat un teren de joacă pentru copii. Prezenți și participanți nemijlociți la eveniment au fost primarul Simion Tatarov, viceprimarul Gheorghe Gâncu și Ion Balan, managerul-șef-interimar al ÎM ”SCL Rezina”.
Este de menționat și implicarea activă a locatarior din aceste case, părinți cointeresați de dezvoltarea copiilor lor, dar și de anturajul în care aceștia își petrec orele de joacă în aer liber.
Potrivit Consiliului raional Rezina, terenul de joaca a fost amenajat cu scrâncioburi, un topogan, băncuțe frumos vopsite, plasate cu fața spre teren, pentru ca grijuliile mămici să-și poată monitoriza picii, și altele.
Daria Ciornâi, unul dintre membrii grupului de inițiativă, care a instituit Concursurile „Ograda-model” și „Scara-model”, a vizitat proaspătul teren de joacă, rămânând foarte satisfăcută de cele văzute. Astfel, dumneaei menționează: ”Am fost curioasă să vizitez și eu acest colțișor frumos… Am mers încolo și am discutat cu mămicile și copilașii care, veseli și cu privirile pline de curiozitate, testau obiectele noi de pe teren. Am văzut recunoștință și speranță în ochii celor ce mă înconjurau. Am fost surprinsă de atmosfera pozitivă care domină aici”.
Montarea terenurilor de joacă pentru copii este preconizată și pentru alte ogrăzi din oraș, fapt așteptat cu nerăbdare de către pici și părinții lor.
Diana Munteanu