Angajații Inspectoratului Național de Investigații au reținut în flagrant liderul unei grupări infracționale de 31 de ani, domiciliat în mun. Chișinău, în timp ce estorca 5000 de lei de la un cuplu. Acesta este arestat pentru 20 de zile.
La 4 august, ofițerii de investigații au fost sesizați de un bărbat de 35 de ani, susținînd că el și concubina sa sînt șantajați și amenințați de un grup de persoane.
În urma investigațiilor efectuate, angajații Direcției combaterea crimei organizate au stabilit că liderul grupului infracțional amenința victimele cu iniţierea unui proces penal, încercînd să scoată de la aceștia o sumă de bani.
Suspectul telefona victima și se prezenta drept şeful Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Inspectoratului Național de Investigații al IGP, comunicând că în privinţa acestuia este depusă o plîngere şi pentru ca să fie închis cazul, este necesar să transmită 5000 de lei, astfel, riscă de la 6 ani de închisoare.
În cadrul documentării cazului, s-a stabilit că liderul grupului împreună cu doi complici de-ai săi, au inventat precum că victimele au sustras o sumă impunătoare de bani de la nişte cunoscuţi comuni, în timp ce se aflau în ospeţie, însă, ca acest caz să nu ajungă pe mâna justiției, au solicitat să fie transmisă suma de 5000 lei.
Astfel, la 6 august, în centrul capitalei, capul grupului infracțional a solicitat o întâlnire cu victimele pentru a primi banii estorcaţi.
Întîlnirea a avut loc sub controlul ofiţerilor din cadrul ofițerilor de investigații, unde acesta a fost reţinut în flagrant delict, în timp ce estorca suma de bani.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 190 alin. 2 „Escrocherie” și art. 351 alin.1 „Uzurparea de calități oficiale” Cod Penal al RM. Conform legislației persoanele culpabile riscă amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.
Actualmente, se întreprind măsuri speciale de investigaţii şi acţiuni de urmărire penală, în vederea reţinerii tuturor figuranţilor implicaţi la săvîrşirea infracţiunii.
Elena Ivanov