Un autoturism de model BMW 530D, cu numere de înmatriculare bulgărești, a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră din punctul de trecere Leușeni, deoarece figura în baza de date INTERPOL ca fiind furat din Federația Rusă. Mijlocul de transport era condus de un cetăţean al R.Moldova, în vârstă de 33 de ani.
La data de 7 august a.c., în cadrul formalităţilor specifice controlului de frontieră efectuat la intrarea în țară, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul era dat la consemn INTERPOL, alerta fiind introdusă de autorităţile Federației Ruse. Șoferul, împuternicit prin procură de a conduce mijlocul de transport, a declarat că nu știa despre cele depistate, mai mult că de circa 1,5 ani circula peste hotare la volanul acestuia.
Mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul punctului de trecere Leușeni, iar materialele de reţinere au fost preluate de către ofiţerii de urmărire penală ai Poliţiei de Frontieră, pentru cercetările ulterioare şi aplicarea măsurilor legale ce se impun.
Dina Roșca