Cu un succes remarcabil s-au întors acasă de la festivalul concurs republican „Nistrule cu apă lină” care a avut loc în satul Corjovo, raionul Criuleni, formațiile de fluieriști din raionul Ștefan Vodă. Astfel, formația de fluieriști „Doruleț” a casei de cultură din s. Volintiri, conducător Constantin Toma, a fost decernată cu diplomă de laureați și premiul mare (4000 lei), iar formația „Lăstărașii” din Carahasani, conducător Dorin Ceban, a ocupat locul III (premiul bănesc – 2000 lei).
De menționat, că la festivalul concurs au participat 13 colective de fluieriști din toată țara. „Valoarea acestui eveniment constă în promovarea fluierului,instrument care este cel mai răspândit şi unul din cele mai arhaice instrumente muzicale pe întreg spaţiul Carpato-Dunărean”, a declarat directorul artistic Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural, Oleg Volontir.