În perioada 18-23 iulie 2016 lotul olimpic național a participat la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI), care s-a desfășurat în acest an în România, Piatra-Neamț. La ediția din acest an a competiției, Gabriel Cojocaru, elev la Liceul Teoretic ”Orizont” din Durlești, a obținut medalia de bronz.
Reprezentantul Ministerului Educației Angela Prisacaru a precizat că la concurs au luat parte 52 de elevi din 12 țări din Europa Centrală, precum Bulgaria, Polonia, România, Croația, Ungaria, Suedia, Germania, Georgia, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă, etc.
Lotul olimpic național la disciplina Informatică a fost reprezentat de: Mihail Țarigradschi, Marcel Bezdrighin, elevi în clasa a XII-a, LT ”Orizont” (Durlești), Gabriel Cojocaru, clasa a IX-a elev la același liceu, precum și Daniel Grosu clasa a XI-a, elev la Liceul Academiei de Științe din Moldova.
Sergiu Corlat, profesor de informatică, Liceul Teoretic ”Orizont” consideră că Olimpiada de Informatică a țărilor Europei Centrale este cea mai complicată competiție intelectuală, deoarece, aici concurează cele mai puternice școli informatice din Europa: ”Participarea la acest concurs este un extraordinar antrenament înainte de Olimpiada Internațională de Informatică, iar rezultatul obținut – un indicator de calitate a pregătirii lotului național”.
Olimpiada a constat din două probe, în cadrul cărora participanților li s-a propus pentru rezolvare, în timp de 5 ore, 3 probleme de natură algoritmică. Regulamentul și condițiile de participare la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale sunt similare cu cele ale Olimpiadei Internaționale de Informatică (IOI).
Republica Moldova a participat la această competiție pentru a 4-a oară.
Ministerul Educației mulțumește tuturor partenerilor, sponsorilor fideli și companiilor IT pentru susținere.
Diana Munteanu