Un tânăr de 22 de ani, originar din Bubuieci, Chişinău, a ajuns la spital după ce s-a tamponat cu maşina de doi copaci şi un gard. Impactul puternic a avut loc azi dimineaţă în jurul orei 05:00 în apropiere de satul Grigorăuca r.Sîngerei
Potrivit IP Sîngerei, șoferul conducea cu viteză excesivă, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului şi s-a izbit puternic de copacii de pe marginea carosabilului.
În urma accidentului, conducătorul a fost transportat cu diferite traumatisme la spitalul raional Sângerei, fiind internat în Secția de reanimare.
Ulterior s-a stabilit că tânărul nu avea permis de conducere. Mai mult, acesta răpise automobilul azi-noapte din curtea unui bloc din capitală.
Suspectul riscă până la cinci ani de închisoare pentru că a furat vehiculul, iar pentru producerea accidentului, acesta va fi pedepsit în funcţie de gravitatea traumelor primite.
Dina Roșca