Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca a efectuat ieri, 06 iulie 2016, o vizită de monitorizare la proiectele de dezvoltare din raionul Hîncești. Totodată, oficialul s-a întîlnit cu autoritățile publice locale și cetățenii pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă localnicii și pentru a prezenta proiectele în derulare ce vor îmbunătăți condițiile de viață pentru populație, potrivit unui comunicat de presă.
“Am discutat cu oamenii despre obiectivele și realizările Guvernului din ultima perioadă și am prezentat proiectele realizate de Ministerul Dezvoltării regionale și Construcțiilor în regiune. În acest sens, am nominalizat renovarea drumului Bujor-Mireşti, și a drumului de ocolire a orașului Hîncești, restaurarea Conacului „Manuc-Bey” din or. Hînceşti, construcția sistemelor de apă potabilă şi de canalizare în satele din lunca rîului Lăpușnița. De asemenea, împreună cu autoritățile locale am subliniat importanța celor 56 de locuințe sociale construite în 15 localități ale raionului Hîncești”, a subliniat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca.
Cetățenii au specificat că pentru ei sunt importante subiectele ce țin de renovarea drumurilor, construcția locuințelor sociale, conectarea localităților la apă potabilă și canalizare.
După întîlnirea cu cetățenii, ministrul Vasile Bîtcă a vizitat șantierul de restaurare a Conacului Manuc-Bei și locuințele sociale din localitatea Lăpușna.
Diana Munteanu