În scopul desfășurării recoltării cerealelor de grupa 1 în termeni optimi și la un nivel calitativ înalt a fost emisă dispoziția președintelui raionului Criuleni privind constituirea Staffului operativ pentru perioada de recoltare din acest an.
Astfel, membrii Staffului operativ s-au întrunit în prima reuniune de lucru la data de 29 iunie curent, unde au fost discutate măsurile organizatorice și de monitorizare a campaniei de recoltare a spicoaselor.
În urma vizitei efectuate de către membrii Staffului în teritoriu la 30 iunie, curent s-a stabilit că agricultorii sunt pregătiți pentru a începe secerișul și speră să obțină o roadă bună de grîu, orz, rapiță și mazăre la un hectar, potrivit Consiliului raional Criuleni.
În același timp în unele gospodării (SRL ”Schit-agromex” – dl Nicolae SPRINCEAN, SRL ”Cimcazac” – dl Vasile CAZAC, SC ”Carțîn-Agro” – dl Tudor CARȚÎN, SRL ”Mais” – dl Igor PERCIULEAC) recoltarea orzului de toamnă este în plină desfășurare, roada constituind pe unele cîmpuri 6 tone la hectar.
Ritmul bun de lucru la seceriș va permite recoltarea producției în termeni optimali și punerea la adăpost în hambare a producției care se preconizează să fie mai înaltă față de anul trecut.
Elena Ivanov