Doi bărbaţi cu vârstele de 27 şi respectiv 49 ani, angajaţi în calitate de pădurari de origine din raionul Ialoveni, au fost reţinuţi şi documentaţi de către ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, pentru că păstrau ilegal arme şi muniţii de diferit calibru. În urma percheziţiilor autorizate la cantoanele acestora, poliţiştii au depistat şi ridicat un întreg arsenal de arme, camuflat şi ascuns în locuri special amenajate.
La solicitările poliţiştilor de a prezenta actele necesare sau de a explica provenienţa armelor şi muniţiilor, ambii bărbaţi n-au putut demonstra nici provenienţa fiecărui cartuş. În cadrul audierilor demarate, aceştia au declarat precum că, o parte din muniţii au fost depistate într-o pădure, iar al doilea precum că i-ar fi fost lăsate moştenire de la părinţi. În context au fost ridicate patru arme de vânătoare cu ţeava lisă, o armă de vânătoare cu ţeava ghintuită şi dotată cu lunetă, o grenadă cu focos de model F1, trei pistoale de model necunoscut, cartuşe de diferit calibru, precum şi alte piese de la arme de foc.
Respectiv, în vederea stabilirii circumstanţelor în care ar fi fost aplicate şi folosite aceste arme de foc şi muniţii, au fost dispuse efectuarea expertizelor traseologice şi balistice în condiţii speciale de laborator. Totodată sunt acumulate şi alte informaţii ce prezintă interes acţiunilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală. Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, bărbaţii riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 12 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani.
Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău informează şi reaminteşe, persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare, este liberată de răspundere penală.
Dina Roșca