Doi concubini cu vârstele de 35 şi respectiv 37 ani, au fost reţinuţi şi documentaţi de către ofiţerii de investigaţii ai IP Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, pentru că ar fi sustras mai multe biciclete din scările blocurilor de locuit din sectorul Buiucani al capitalei.
În urma percheziţiilor autorizate efectuate la domiciliul lor, poliţiştii au depistat şi ridicat şase biciclete, precum şi diverse unelte electrice destinate lucrărilor în construcţii. Individul s-a dovedit a fi anterior judecat pentru infracţiuni patrimoniale, care şi-a ispăşit pedeapsa acum jumătate de an.
În cadrul audierilor demarate, bănuiţii şi-au recunoscut vinovăţia cu lux de amănunte, declarând toate circumstanţele în care au fost furate bicicletele şi alte bunuri materiale. Totodată poliţiştii au depistat o cameră de supraveghere, instalate într-un bloc de locuit, care a surprins momentul când aceştia fură două biciclete. În privinţa lor a fost iniţiată o cauză penală pentru furturi în proporţii şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei până la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.
Concomitent sunt întreprinse cercetări pe caz în vederea stabilirii complicităţii lor în alte cazuri similare înregistrate pe teritoriul capitalei.
Elena Ivanov