În perioada 6-7 iunie, la Chișinău, s-a desfășurat seminarul național “Rolul semnelor distinctive în dezvoltarea afacerilor”, organizat de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) cu suportul Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) și în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat al AGEPI, scopul evenimentului a fost de a promova utilizarea obiectelor de proprietate intelectuală (mărci comerciale, design industrial, indicații geografice, alte semne distinctive) în calitate de instrumente pentru dezvoltarea afacerilor și creșterea competitivității la export a produselor și serviciilor autohtone.
La seminar au participat agenți economici, reprezentanți ai întreprinderilor, inclusiv din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, precum și specialiști AGEPI și ai instituțiilor publice de profil: Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) etc.
În deschiderea evenimentului, Directorul general AGEPI, Octavian Apostol a mulțumit OMPI pentru că a susținut inițiativa AGEPI și a contribuit la organizarea acestui seminar la Chișinău. De asemenea, Octavian Apostol a menționat că prin desfășurarea acestui eveniment se dorește impulsionarea întreprinderilor de a-și înregistra mărcile atât pe cale națională cât și pe cale internațională, ținând cont de promovarea tot mai activă a produselor autohtone pe piața Uniunii Europene, urmare a intrării în vigoare a Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător.
Prezent la eveniment, președintele interimar al Camerei de Comerț și Industrie, Tudor Olaru, a menționat că valorificarea activelor și utilizarea eficientă a instrumentelor oferite de sistemul național de proprietate intelectuală este o condiție primordială a succesului în afaceri, fiind o componentă esențială în dezvoltarea economică a Republicii Moldova.
La rândul său, expertul internațional, Violeta Ghețu, jurist, Sectorul branduri și design, OMPI, a mulțumit pentru invitație și a precizat că OMPI va continuă să promoveze utilizarea și protecția mărcilor, desenelor și modelelor industriale, indicațiilor geografice în cadrul juridic internațional aplicabil acestora. Suntem convinși că acest seminar va contribui la conștientizarea importanței și rolul semnelor distinctive în dezvoltarea afacerilor, a adăugat Violeta Ghețu.
În continuare, în prima zi a evenimentului, au fost puse în discuție subiecte ce țin de semnele distinctive, cum ar fi marca de produs, designul industrial etc. și rolul acestora în promovarea imaginii întreprinderii, inclusiv recomandări practice privind elaborarea și utilizarea mărcii și a designului industrial pentru promovarea unei afaceri de succes și rolul protecției acestora la nivel național și internațional.
De asemenea, experții internaționali prezenți la eveniment, Violeta Ghețu, jurist, Sectorul branduri și design, OMPI și Liliana Badea, șef Birou mărci și indicații geografice, Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci din România, au prezentat cele mai bune practici internaționale și europene, ce țin de înregistrarea și valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală de către întreprinderi de cadrul internațional de protecție a mărcilor, designului și indicațiilor geografice: Sistemele de la Madrid, Haga și Lisabona.
În cea de-a doua zi a seminarului, Directorul general adjunct AGEPI, Svetlana Munteanu, a familiarizat participanții cu rolul indicațiilor geografice ca instrument de promovare a produselor tradiționale cu origine și calitate determinate.
Reprezentanții MAIA și ONVV au prezentat aspectele teoretice și practice ale procesului de omologare și verificare a respectării cerințelor caietelor de sarcini și controlul calității produselor cu indicație geografică.
Expertul OMPI, Violeta Ghețu, a vorbit despre protecția indicațiilor geografice la nivel internațional: Sistemul de la Lisabona privind înregistrarea internațională a denumirilor de origine. De asemenea, a prezentat informații despre instrumente de promovare a produselor cu origine și calitate determinate, inclusiv prin mărci de certificare și colective.
Seminarul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri. În final, participanții s-au arătat mulțumiți de nivelul de organizare precum și de informațiile prezentate de experți. Ei s-au arătat interesați și deschiși pentru a mai participa la asemenea evenimente.
Elena Ivanov