Penitenciarul nr.4 de la Cricova şi-a sărbătorit cea de-a 58-a aniversare, la 7 iunie curent, se anunță într-un comunicat al DIP.
Evenimentul a demarat cu un discurs de felicitare rostit de şeful instituţiei gazdă, Andrei Gabura, care şi-a exprimat mulţumirea faţă de rezultatele obţinute de instituţia pe care o conduce, menţionînd că, apreciază înalt eforturile efectivului, promotor al principiilor legalităţii, umanităţii şi compasiunii faţă de persoanele din detenţie.
Cu această ocazie pentru devotament, onestitate, perseverenţă şi responsabilitate manifestate zilnic în executarea atribuţiilor de serviciu, cîţiva angajaţi au fost premiaţi cu menţiuni.
Este de menţionat că, pe parcursul celor 58 ani de activitate Penitenciarul nr.4-Cricova a trecut prin etape dificile, depăşind obstacolele întîmpinate.
Precizare DIP: La moment, în Penitenciarul nr.4-Cricova îşi exercită activitatea 176 de angajaţi.
Dina Roșca