Trofeul Ministerului Culturii, pentru anul 2016, în domeniul muzeografiei i-a fost decernat Muzeului Raional de Istorie şi Etnografie din or. Teleneşti. Premiul a fost oferit ieri, 18 mai, curent, în incinta Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, în cadrul ceremoniei oficiale de inaugurare a Zilei Internaţionale a Muzeelor, unde a fost făcut bilanțul activității muzeelor desfășurată pe parcursul întregului an.
La eveniment au participat viceministrul Culturii Gheorghe Postică, muzeografi, oameni de cultură etc.
În mesajul de debut, viceministrul Culturii Gheorghe Postică a felicitat toţi muzeografii cu ocazia sărbătorii care vine să consemneze ziua lor profesională, urându-le succese în activitatea pe care o desfăşoară la salvgardarea patrimoniului cultural. Drept recunoştinţă, pentru implicare activă în valorificarea şi promovarea patrimoniului naţional şi pentru rezultate remarcabile în activitatea muzeografică, Gheorghe Postică a înmânat, unor muzeografi, diplome din partea Ministerului Culturii.
Oaspeţii sosiţi la eveniment au avut parte de un recital de muzică jazz, susţinut de Orchestra de Jazz a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, solistă Geta Burlacu.
Precizare: Ziua Internațională a Muzeelor a fost instituită în anul 1977, la inițiativa Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa, și este marcată în fiecare an la data de 18 mai.
Diana Munteanu