Lucrările de amenajare a teritoriului Parcului Industrial (PI) „Răut” din municipiul Bălți decurg conform graficului. O comisie specială formată din specialiști în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și directorul ADR Nord, Ion Bodrug, au efectuat marți, 17 mai, o vizită de monitorizare la fața locului, unde s-au întâlnit cu reprezentanții firmei Selinic-Cons, care realizează lucrările de amenajare, precum și cu reprezentanți ai Primăriei municipiului Bălți, care a înaintat proiectul de dezvoltare regională „Susținerea dezvoltării sectorului industrial în RDN prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare pentru Parcul Industrial pe teritoriul S.A. «Răut» din municipiul Bălți”.
ADR Nord amintiește că, potrivit proiectului tehnic prezentat în ianuarie a.c., pe teritoriul PI „Răut” vor fi amenajate parcările auto, rampele pentru containere de gunoi, pereurile în jurul clădirilor parcului și zonele de odihnă pentru muncitori. De asemenea, trotuarele de pe teritoriul parcului și din sectoarele adiacente vor fi pavate, vor fi renovate drumurile de pe teritoriul parcului și va fi reparat gardul din jurul parcului industrial, cu lungimea de 2,14 km.
La sfârșitul anului trecut, ADR Nord și firma Selinic-Cons, câștigătoarea licitației publice, au semnat contractul de execuție a lucrărilor la PI „Răut”, în valoare de 21,76 de milioane de lei, alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Precizăm că, în prezent, ADR Nord implementează cea de-a treia etapă a proiectului de la PI „Răut”. Anterior, în cadrul primelor două etape de realizare a proiectului, au fost construite rețele de apeduct externe, cu o lungime de 1,16 km (în valoare de 2,5 mln lei), a fost reabilitată și construită rețeaua de canalizare internă, cu o lungime totală de 1,19 km, și construită rețeaua de apeduct intern, cu o lungime de 2,17 km (în valoare de 2,24 de mln lei).
Valoarea totală a proiectului de la PI „Răut” se cifrează la 26,65 de milioane lei, alocați din sursele FNDR.
Amplasat în zona industrială a sectorului central din municipiul Bălți, pe o suprafață de 9,5 ha, PI „Răut”, administrat de S.A. „Răut”, a fost lansat în data de 25 iulie 2013. Aici se fabrică producție de menire tehnico-productivă, precum și mărfuri de larg consum. S.A. „Răut”, companie cu capital majoritar de stat, a fost înființată în anul 1944.
Diana Munteanu