Un tînăr de 19 ani, a fost reținut pe urme fierbinți de polițiștii din Leova după ce a răpit o mașină de model ”Vaz-2101”.
Luni, în jurul orei 7. 00, un bărbat din satul Coporani, r-nul Leova a sunat la poliție anunțând că i-a fost răpită mașina, parcată în curtea casei.
Imediat, polițiștii au întreprins toate acțiunile pentru a depista automobilul dar și pe cel care a săvîrșit infracțiunea.
În mai puțin de o oră, autovehiculul furat a fost găsit în orașul Iargara, pe marginea drumului, ca ulterior să dea și de urmele făptașului. Acesta s-a dovedit a fi un consătean de-al victimei.
Audiat de polițiști, acesta și-a recunoscut vina, menționînd că a răpit mașina pentru a pleca la discotecă în satul vecin, dar ghinion, s-a finisat combustibilul și a înnoptat în mașină pînă dimineața, cînd s-a pornit pe jos pre casă, dar a fost prins de polițiști.
Atât tînărul, cât și mijlocul de transport au ajuns la Inspectoratul de Poliție Leova, unde urmează să fie stabilite toate circumstanțele cazului și a se lua măsurile legale, autovehiculul urmînd a fi restituit proprietarului.
Dina Roșca