Un nou suspect în dosarul “Penitenciarul nr. 5 din Cahul” a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie cu puţin timp în urmă. Este vorba despre şeful Penitenciarului nr. 1 din Taraclia. Acesta, ca şi ceilalţi doi suspecţi reţinuţi anterior, este bănuit de trafic de influenţă, potrivit Serviciului de presă al CNA.
Amintim că, săptămâna trecută, fostul şef al Penitenciarului nr. 5 din Cahul şi un avocat au fost reţinuţi într-un dosar de corupţie,cei doi fiind cercetaţi penal pentru trafic de influenţă şi extorcarea a 16 000 de euro şi 13 300 de dolari de la familia unui interlop,condamnat la 18 ani de privaţiune de libertate.
Ofiţerii de urmărire penală au constatat că, în perioada 2014-2016, bănuiţii ar fi cerut de la mama deţinutului sumele sus-indicate sub pretextul că pot determina mai mulţi funcţionari din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, dar şi judecători,să-l elibereze înainte de termen pe fiul acesteia. Potrivit denunţătorului, cei doi ar fi susţinut că pot obţine de la Comisia medicală specială a DIP un certificat care să ateste o boală gravă,de care ar suferi condamnatul şi care ar presupune eliberarea acestuia de la executarea pedepsei înainte de termen.
În prezent, acţiunile de urmărire penală continuă în vederea stabilirii întregului cerc de suspecţi.
Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Procuratura Anticorupţie.
Dina Roșca