În ultimii ani, se atestă un interes deosebit în ceea ce priveşte protecţia aspectului exterior al monumentelor funerare. Astfel, în anul 2015, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) au fost depuse spre înregistrare 144 de modele de monumente funerare, potrivit unui comunicat al instituției.
Pentru comparaţie, în anii precedenţi, în total, au fost depuse 129 de modele. Avântul solicitărilor de protecţie este legat de concurenţa apărută pe piaţă şi dorinţa de a impune dominaţia în acest domeniu.
Astfel, de la depunerea primei cereri de protecție a aspectului exterior al monumentelor funerare în anul 2011 şi încercarea de a impune dominaţia pe piaţă, a fost observată tendinţa de diversificare a modelelor pentru a evita coliziunea cu modelele protejate anterior.
Această situaţie ne demonstrează încă o dată că înainte de a începe o afacere sau producere este necesar de înregistrat aspectul exterior al produselor pentru a nu fi copiaţi sau, şi mai rău, pentru a evita înregistrarea modelelor produse de către alte persoane.
Diana Munteanu