Proiectul UE-PNUD “Energie şi Biomasă” anunţă relansarea Programului de subvenţionare a achiziţionării cazanelor pe biomasă pentru gospodării casnice, microîntreprinderi şi întreprinderi mici. În noua rundă a programului vor fi acordate subvenţii în valoare de 1300 şi 500 de Euro unui număr de circa 150 de beneficiari, subvenţii asigurate din fonduri europene. Cererile pentru subvenţionare vor putea fi depuse începând cu 17 mai la Agenţia pentru Eficienţă Energetică, partener în realizarea programului, potrivit unui comunicat.
Decizia de relansare a programului de subvenţionare a fost luată la ultima şedinţă a Consiliului Proiectului Energie şi Biomasă prezidată de Octavian Calmâc, Ministrul Economiei, Viceprim-ministru. Amintim că prima rundă de subvenţionare din cadrul etapei a doua a proiectului a fost lansată pe 10 august 2015, zi în care au fost depuse peste 300 de cereri de la gospodării casnice, precum şi microîntreprinderi, întreprinderi mici.
„Interesul sporit faţă de acest program demonstrează dorinţa oamenilor de a utiliza energia produsă în R. Moldova, şi nu cea importată. Oamenii caută o sursă sigură de energie, biomasa fiind un răspuns la soluţia căutată”, spune Victor Cotruţă, managerul Proiectului Energie şi Biomasă.
Mărimea subvenţiei va fi de 1.300 Euro şi 500 Euro şi este stabilită în funcţie de parametrii tehnici ai cazanului selectat:
1.300 Euro | 500 Euro |
|
|
„În noua rundă a programului a fost redusă mărimea subvenţiei pentru cazanele pentru brichete (de la 700 la 500 de Euro), cea pentru pelete rămânând neschimbată. Astfel promovăm utilizarea tehnologiilor cu randament mai sporit şi autonomie mai ridicată”, susţine Mihail Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.
Printre alte modificări ale Regulamentul de subvenţionare se numără şi: obligativitatea beneficiarului de a instala cazanul într-un imobil dat în exploatare şi utilizat conform destinaţiei, precum şi fixarea termenului limită de 30 de zile pentru semnarea contractului cu AEE din data acceptării cererii de intenție. Regulamentul Programului de subvenţionare poate fi accesat aici.
Beneficiari ai Programului de subvenţionare pot fi persoanele fizice cu domiciliul în Republica Moldova şi întreprinderile mici sau microîntreprinderile, rezidente ale Republicii Moldova. Ei trebuie să fie proprietari sau coproprietari ai imobilului/întreprinderii în care se va instala cazanul pe biomasă, iar imobilul nu trebuie să fie racordat la sistemul centralizat de încălzire.
Pentru a beneficia de subvenţie urmează să faceţi următorii paşi: 1. Să alegeţi cazanul produs sau asamblat în R. Moldova şi compania ce vă va oferi şi instala cazanul; 2. Să depuneţi setul de documente la Agenţia pentru Eficienţă Energetică; 3. Să instalaţi cazanul în propria casă sau întreprindere şi să primiţi subvenţia.
Cererile de înscriere în program vor putea fi depuse, începând cu 17 mai, la Agenţia pentru Eficienţă Energetică: Chişinău, str. Alecu Ruso 1, et.10, Tel: (22) 499 444 (ext.8); Mob.: +373 67430436; Email: programe@aee.md.
Cazanele ce pot fi procurate în cadrul acestui program urmează a fi produse sau parțial asamblate în Republica Moldova. Ele pot fi achiziţionate de la companiile acreditate în program. Procesul de acreditare a este unul continuu şi este deschis tuturor companiilor ce produc sau asamblează cazane pe biomasă în Republica Moldova.
Programul de acordare în condiţii avantajoase a cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice este o activitate a Proiectului „Energie şi Biomasă”, realizată în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică. În perioada aprilie 2012 – august 2015, peste 1000 de familii şi microîntreprinderi au primit subvenţii în valoare de până la 1300 de Euro, acordaţi din fonduri europene, pentru procurarea şi instalarea cazanelor pe biomasă. Toată informaţia despre program este disponibilă pe www.biomasa.md.
Proiectul Energie şi Biomasă 2 este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Elena Ivanov