Ground Avia Partner SRL informează despre intrarea în posesie a întreprinderii Aeroport Catering SA, potrivit unui comunicat de presă.
Sursa citată spune că Aeroport Catering SA a fost expusă la licitație deschisă, la Bursa de Valori a Moldovei, de circa 7 ori, însă din cauza sumei exagerate, dar și a datoriilor mari, aceasta nu s-a bucurat de succes.
“La 4 aprilie 2016, acțiunile companiei Aeroport Catering au fost expuse din nou vânzării la Bursa de Valori. În urma negocierilor, compania a fost achiziționată de către Ground Avia Partner SRL. Precizăm că, fondatorul Ground Avia Partner SRL este firma EximService Broker SRL”, anunță noii proprietari.
Ei spun că, în momentul în care Aeroport Catering SA a devenit proprietatea Ground Avia Partner SRL, compania se afla într-o stare deplorabilă, având datorii enorme. Salariile, în valoare totală de 1 milion de lei, nu au fost achitate în perioada Noiembrie 2015 – Martie 2016, iar datoria față de creditori era de circa 4 milioane lei.
“Suma totală a datoriilor în aprilie 2016 era de peste 5 milioane lei! Totodată, în 2015 veniturile companiei au scăzut de 2 ori comparativ cu anul 2014, constituind 14,7 mln lei. Pe când cheltuielile in 2015 au fost de 19,2 mln. lei. Astfel pierderile companiei aeroport catering au fost de 4,5 mln. lei, in anul 2015. Ground Avia Partner SRL precizează că, scopul achiziționării Aeroport Catering SA este de a dezvolta compania și de o face lider în domeniul de catering. În acest sens, urmează a fi făcut investiții serioase, în perioada ce urmează”, se spune în comunicat.
Ground Avia Partner SRL și EximService Broker SRL precizează că nu au tangență cu omul de afaceri Ilan Șor și nici cu anturajul său.
Elena Ivanov