
După ce au apărut mai multe materiale despre seceta hidrologică prin care trece Republica Moldova, sugerându-se că municipiul Chișinău, respectiv locuitorii capitalei, ar putea să rămână fără apă, ministrul Mediului, Valeriu Munteanu a venit cu mai multe argumente, prin care exclude o astfel de posibilitate.
“Cu adevărat Republica Moldova trece prin cea mai dură secetă hidrologică din ultimii 50 de ani, iar nivelul apei în Nistru și Prut, abia ajunge la 30-35% din necesarul de apă pentru această perioadă a anului;
– cu adevărat 80% din cantitatea de apă a Prutului și Nistrului se acumulează pe teritoriul Ucrainei, în Carpați, de aceea cantitățile de precipitații căzute în Republica Moldova contribuie foarte puțin la nivelul apei în aceste râuri;
– cu adevărat în ultimele 9 luni, în Carpații ucraineni, au căzut cantități mai mult decât insuficiente de precipitații lichide și solide; cu adevărat ploile din ultima săptămână pot să satisfacă doar necesitățile pedologice ale statului nostru, nu și cele hidrologice;
– cu adevărat la priza de apă a Chișinăului, aflată pe Nistru, la Vadul lui Vodă, este un nivel foarte scăzut de apă”, a declarat ministrul, potrivit site-ului Ministerului Mediului.
Valeriu Munteanu atenționează că, toată lumea trebuie să știe că după Chișinău, în avalul fluviului Nistru, ultima priză importantă de apă, este cea a regiunii Odessa (și a orașului Odesa), respectiv ucrainenii de la barajul Novodnestrovsk (în Ucraina, în amonte de barajul de la Dubăsari), din rațiuni inclusiv pragmatice, eliberează cantități suficiente de apă, astfel încât, să fie siguri că priza de apă a regiunii Odesa nu va fi pusă în pericol. “Iar în mod implicit nici priza de apă a Chișinăului, unde trebuie să recunoaștem, ar fi necesare anumite lucrări de coborâre a pompelor de apă, la fel cum s-a făcut, în ultimul timp, la mai multe prize de apă pe râul Prut”, a continuat ministrul.
Liberalul a rugat să nu se facă panică în acest sens.
Elena Ivanov