Campania ecologică de primăvară, inițiată de Primăria orașului Ungheni, este în toi. La data de 2 aprilie curent, în Parcul Central al orașului s-au adunat o mulțime de oameni pentru a se alătura colaboratorilor Primăriei în activitatea nobilă de salubrizare a acestui spațiu public. Au dat curs apelului primăriei majoritatea instituțiilor de învățământ școlare și preșcolare. Elevii liceelor „Gh. Asachi”, „Al. Pușkin”, „V. Alecsandri”și colegiilor Agroindustrial, de Medicină, Poliției de Frontieră, însoțiți de profesorii lor, au lucrat cu zor pentru a obține rezultatul dorit: un parc verde și curat, potrivit paginii web a localității.
Chiar și micuții grădinițelor „Steluța”, „Andrieș”, „Guguță”, echipați cuvenit, au adunat frunzele și ambalajele aruncate la nimereală și au măturat aleele parcului. S-au implicat activ și instituțiile publice precum Consiliul Raional, Inspectoratul Fiscal, ÎM „Apă-Canal”, SRL „Ungheni-Gaz”, Spitalul Raional, Școala de Muzică. În total s-au adunat peste 450 de persoane.
De pe urma acțiunii de salubrizare s-au adunat 120 m3de deșeuri vegetale, peturi, ambalaje, hîrtii și sacoșe de polietilenă. Activitatea respectivă a demonstrat că atunci cînd cetățenii se unesc și lucrează cot la cot în folosul comunității, rezultatele sunt uimitoare. Cei care au participat la curățenie au primit plăcerea de a fi utili, cei care vor vizita parcul se vor bucura de priveliștea frumoasă a parcului curat.
La data de 8 aprilie curent, datorită unui parteneriat de succes între Primăria orașului Ungheni, agentul economic Anatolie Popovici, elevii de la Liceul „Mihai Eminescu” și mai mulți cetățeni, s-a făcut curățenie în Parcul Francez. După o conlucrare activă au dispărut petele albe de hîrtie sau sacoșe care deranjează atît de mult ochiul, s-au adunat două containere de 7 m3 de deșeuride sticle, conserve, peturi și ambalaje de pe urma petrecăreților iresponsabili. Au rămas doar petele negre de pe urma rugurilor. În scopul evitării apariției acestora pe viitor, omul de afaceri Anatolie Popovici a instalat 3grătare.
„Și mie îmi place să mă odihnesc în spațiile verzi. Însă priveliștea pe care o întîlnesc în parcurile noastre este dezgustătoare. Înainte de a beneficia de odihnă sunt nevoit să fac curățenie în jur. Am instalat aceste grătare cu scopul de a-i face pe concetățenii noștri să conștientizeze faptul că spațiile verzi din oraș nu sunt un moft al administrației publice locale. Ele sunt vitale pentru noi, oamenii. Și este responsabilitatea noastră de a le păstra curate”, a declarat Anatolie Popovici.
În această campanie de salubrizare, Primăria a încheiat niște acorduri de colaborare cu agențiilor economici și instituțiile publicece vizează responsabilizarea lor față de mediul înconjurător, față de conservarea zonelor verzi precum şi promovarea şi întărirea parteneriatelor ca factor primordial în dezvoltarea orașului. În baza acestor acorduri, fiecare din ei se face responsabil de întreținerea unui spațiu verde concret. Lista instituțiilor care au încheiat acorduri și repartizarea spațiilor verzi spre îngrijire o puteți găsi AICI.
O altă măsură întreprinsă de primărie a fost emiterea dispoziției Nr. 48-02/1-07 din data de 05 aprilie 2016, prin care se stabilește ziua de vineri a fiecărei săptămâni ca zi de efectuare de către întreprinderi, instituții și organizații, precum și de către locuitorii orașului a lucrărilor de salubrizare și amenajare a teritoriului orașului Ungheni. Scopul principal al dispoziției date este de a sensibiliza cetățenii despre importanța efectuării curățeniei în oraș, dar și mai mult, păstrarea curățeniei.
„Curat este nu acolo unde se face, ci unde se păstrează. O declar permanent. Cu cît mai des cetățenii noștri vor participa la lucrări de salubrizare, cu atît mai mult vor prețui munca efectuată și nu își vor permite să arunce gunoiul pe jos. Ne uităm la orașele europene că la ei este o curățenie impecabilă. Este curat deoarece acolo fiecare cetățean dedică 40 de ore anual în folosul comunității. Dacă și în orașul Ungheni, oamenii ar oferi măcar 8 ore din viața lor pentru binele orașului, sunt sigur că am concura cu cele mai curate orașe europene”, afirmă primarul orașului, Alexandru Ambros.
Campania de salubrizare va continua pînă la începutul lunii mai. Primăria orașului Ungheni îndeamnă toți cetățenii de a se implica cît mai activ în acțiunile de curățenie pentru a ne mîndri cu un oraș frumos, cum merită Ungheniul să fie.
Elena Ivanov