La iniţiativa Primăriei comunei Bozieni şi Şcolii sportive pentru copii şi tineret din Hînceşti, în sala sportivă a Gimnaziului din comuna Bozieni, raionul Hînceşti, a fost organizat primul Turneul Internaţional pe echipe la judo printe copii si cadeţi, potrivit unui comunicat de presă.
Competiţia a reunit şase formaţii din localităţile Moldovei şi oaspeţi din Sochireni, regiunea Cernăuţi, Ucraina. La capătul unor meciuri încordate, locul 1 a revenit componenţei de bază a comunei Bozieni, pregătite de antrenorul Valeriu Tacu. Principalul aport în obţinerea victoriei l-au adus, Radu Izvoreanu, categoria 50 de kilograme, precum şi Vadim Zaharia, categoria 60 de kilograme, membru al CS ”Petrocub”(Hînceşti).Vadim s-a remarcat recent în cadrul campionatului Open al oraşului Chişinău, reuşind să-l elimine din concurs pe Ion Mihailov, campion al Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Tbilisi 2015.
Formaţiile clasate pe primele trei locuri s-au învrednicit de cupe, prime şi diplome instituite de organizatori. Pe tot parcursul turneului, meciurile de pe tatami au fost urmărite de Vasile Popescu, Primar de Bozieni, fost component al echipei raionale de judo. “În timpul liber copiii din Bozieni practică mai multe probe sportive, dar cel mai popular rămîne să fie judoul.Meritul aparţine, în primul rînd, experimenatului antrenor Valeriu Tacu,care pe parcursul anilor a educat deja un grup numeros de tineri performeri. Cel mai cunoscut luptător din Bozieni este, desigur, Nicolae Foca, dublu campion european la sambo printre juniori, devenit ulterior campion naţional la judo, seniori”, a remarcat Primarul Vasile Popescu, care a dat asigurări, că va susţine în permanenţă activitatea secţiei de judo din Bozieni.
Diana Munteanu