Fracțiunea municipală a PPEM a venit astăzi, 14 aprilie 2016, cu inițiativa de organizare a unui referendum privind demiterea primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă. Acest referendum urmează să aibă loc în data de 30 octombrie curent, în ziua când se va desfășura scrutinul privind alegerile Președintelui țării.
„Se creează impresia că Chirtoacă îi convine haosul din oraș. Îi convin licitațiile netransparente, în urma cărora, pentru reparația străzilor din Chișinău, sunt selectate niște companii care își bat joc de străzi și de locuitorii acestei urbe. Totodată, se creează impresia ca dl Primar General, din motive neclare, se opune reformării aparatului Primăriei, care este unul ineficient, netransparent, corupt etc. Astfel, constatăm că Chirtoacă nu respectă interesele comunității locale, încalcă normele prevăzute de lege, încalcă normele morale și etice, ceea ce, în conformitate cu prevederile Art. 177 (2) din Codul electoral, constituie un motiv pentru desfășurarea unui referendum de demitere a Primarului”, a declarat, în cadrul ședinței de azi a CMC, consilierul PPEM, Oazu Nantoi.
Fracțiunea BE „PPEM-Iurie Leancă” a venit cu această inițiativă după ce au constatat că Primarul General, alături de fracțiunea Partidului Liberal din consiliu, au declanșat o campanie de obstrucționare a activității CMC.
Totodată, consilierii PPEM propun ca decizia cu privire la desfășurare referendumului să fie adoptată în cadrul unei ședințe speciale a CMC, ce urmează să aibă loc la mijlocul lunii septembrie curent.
Reamintim că, în februarie acestui an, consilierii municipali Oazu Nantoi, Ala Nemerenco, Veaceslav Bulat, Ruslan Codreanu și Victor Lutenco, au declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că își retrag semnăturile de pe Acordul cu privire la constituirea Alianței pro-europene în consiliul municipal Chișinău. Această decizie a fost luată după ce s-a constatat că și la nivel local promisiunile așa-zișilor pro-europeni nu sunt decât un paravan pentru scheme și interese personale.
Diana Munteanu