Angajații postului vamal Chișinău Intern – 2 (Poșta) , sector EMS, au depistat circa 15 gr de drog ”Alpha PVP”, dosit în două boxe audio, potrivit unui comunicat de presă.
O locuitoare a or. Moscova a expediat din Federeația Rusă în Republica Moldova, în adresa unui bărbat indicînd că acesta urmează să ridice coletul în or.Chișinău, două boxe audio.
În cadrul controlului vamal, inspectorul aflat în tura de serviciu , acționînd în baza analizei de risc a decis să supună conținutul trimiterii poștale, cele două boxe unui control fizic amănunțit. La examinarea vizuală a boxelor au apărut suspiciuni la una din ele, fiind constat că în înteriorul ei se afla un obiect străin. În acest context, coletul a fost supus verificării minuțioase cu ajutorul mijloacelor texnice speciale nedestructive și anume aparatul cu raze X-Ray Rapiscan.
Ca rezultat, în una din boxele audio a fost confirmată prezența unui obiect străin. După dezasamblare, vameșii au depistat un pachet din polietilenă de culoare transparentă cu conținutul unei substanțe neidentificate în stare solidă cristalină de culoare albă.
Totodată a fost antrenat patrupedul antidrog ”Mark” din cadrul Centrului Chinologic, care a dat reacție pozitivă la substanța depistată.
Conținutul din pachetul de polietilenă a fost supus expertizei criminalistice și ca rezultat a fost constat, că substanța în stare solidă cristalină de culoare albă este drog ”Alpha PVP”. Masa totală fiind de circa 15 gr.
Ulterior realizînd măsurile operative de investigație, colaboratorii Direcției urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal au reținut 2 persoane pentru 72 de ore. Bărbații cu vîrstele de 29 și 21 ani sunt originari din raioanele Telenești și respectiv Florești.
În baza cazului dat a fost pornit dosar penal, în baza art. 248, p.5 lit. b și d, Cod Penal al Republicii Moldova, bărbații riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Elena Ivanov