Vestea despre secția de pediatrie a Spitalului raional din Nisporeni, dar și despre campania de colectare a fondurilor pentru reamenajarea ei a ajuns și în Franța.
Recent, zeci de copii, în frunte cu profesorul Fabrice Dubus de la Gimnaziul ”Jean Valette” din orașul Saint Amand-Montrond au organizat un flash-mob sugestiv. Ei au format litera H, cu care începe cuvîntul ”hopital”, ceea ce în traducere în română înseamnă ”spital”, astfel dînd de înțeles că se alătură campaniei respective.
Totodată, tineri voluntari din Saint Amand-Montrond au creat 65 de puncte de colectare de fonduri, care vor funcționa în perioada 25 aprilie-16 mai, scrie expresul.com.
Cu această ocazie, au creat și o pagină web.
Gestul de solidaritate a copiilor francezi nu a fost întîmplător. De mai bine de zece ani, Nisporeniul reprezintă pentru ei a doua casă. Declarația îi aparține lui Fabrice Dubus și a fost transmisă pentru ”Expresul” prin intermediul Raisei Andriuță, directoarea Antenei Nisporeni a Alianței Franceze.
De notat că între cele două orașe există un program permanent de schimb școlar.
Raisa Andriuță a menționat că a rămas profund impresionată de gestul prietenilor din Franța, în special de flash-mob, subliniind: ”Prietenul bun la nevoie se cunoaște”.
”Ne-am gîndit că e logic să ne mobilizăm și să fim alături de nisporeneni. În plus, această acțiune e și un mijloc de a forma cetățeni activi printre elevii noștri”, a mai scris Fabrice Dubus în mesajul său, specificînd că la campania inițiată de elevii săi s-au aliniat deja peste 50 de agenți economici din Sain Amand-Montrond. În dependență de suma colectată, voluntarii francezi vor decide cum să ajute spitalul din Nisporeni.
Iată cîteva mesaje pe care ni le-au transmis și elevii de aici.
Margot: Atunci cînd e vorba de copii, trebuie să fim solidari. În Franța avem spitale foarte bune. Nu ne dorim sa fim în locul copiilor internați în spitalul de la Nisporeni.
Ines: Nu pot accepta ca un spital în așa hal să primească copii bolnavi. Îmi face plăcere să ajut.
Justine: Am cunoscut mulți copii de la Nisporeni și nu mi se pare normal să fie așa inegalități.
În perioada 25 iulie – 10 august, un grup de elevi, însoțiți de Fabrice Dubus, se vor afla la Nisporeni. Atît Raisa Andriuță, cît și Fabrice Dubus, au dat asigurări că spitalul din Nisporeni va fi în atenția lor și la vară. Ei intenționează să organizeze aici activități de salubrizare a teritoriului spitalului.
Reamintim că această campanie de colectare a fondurilor pentru reamenajarea secției de pediatrie a spitalului din Nisporeni a fost inițiată de către organizația Love is Kind din SUA, în cadrul Proiectului ”Pilula dulce”.