Peste 20 de pompieri şi salvatori din cadrul Detaşamentului Căutare Salvare nr.2 din mun. Bălţi au desfăşurat astăzi antrenament practice în condiţii nefavorabile, pentru aşi verifica capacităţile de intervenţie.
Pompieri echipaţi în costume de luptă au fost testaţi la rezistenţă. Salvatorii au avut misiunea de a salva persoane şi bunuri materiale dintr-un subsol inundat cu fum. Mai mult, de datoria acestora a fost să reziste condiţiilor nefavorabile, întrucât conform scenariului, încăperea era cuprinsă de fum dens, iar sinistraţii nu mai dădeau semne de viaţă.
Pompierii au reuşit să intre în mediul nociv, după ce au respectat cu stricteţe toate condiţiile din regulamentului de intervenţie, iar fiecare dintre ei s-au echipat cu costume şi măşti de protecţie.
Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI desfăşoară astfel de antrenamente sistematic, pentru a ridica nivelul de calificare a angajaţilor de trupă. La finele fiecărui an, salvatorii şi pompierii antrenaţi în intervenţii susţin un colocviu de calificare în domeniul serviciului protecţie împotriva gazelor şi fumului.
În cadrul Serviciului Situaţii Excepţionale activează peste 1500 de salvatori şi pompieri antrenaţi în lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale.
Dina Roșca