Angajații Inspectoratului de Poliție Hîncești, au reținuți doi bărbaţi, de 35 și 45 de ani, fiind suspectați de săvîrșirea unui omor.
Cercetările polițienești au stabilit, că în noaptea de 12 martie, suspecții fiind la domiciliul unuia dintre ei, au consumat alcool, iar la un moment dat și-au făcut un plan de sustrage a banilor vecinului, un bătrîn de 80 de ani.
Intrînd în casă, aceștia i-ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu cuțitul în regiunea capului, în urma cărora acesta a decedat.
În acest caz, a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 151 al. 4 Cod Penal al RM. Potrivit legislației, persoanele culpabile de „Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care au provocat decesul victimei”. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă privațiune de libertate de la 12 la 15 ani.
Dina Roșca