Pe data de 10.03.2016 în sala de şedinţă a Consiliului Raional Străşeni s-a organizat şi desfăşurat şedinţa antiepizootică extraordinară a raionului.
La întrunire au fost puse în discuţie două întrebări de bază:
- Cu privire la îndeplinirea programului raional de profilaxie şi combatere a rabiei, a dispoziţiei preşedintelui raionului Nr. 1 din 04.01.2016.
- Cu privire la măsurile de prevenire a pestei porcine africane în localităţile raionului Străşeni şi aprobarea Programului de biosecuritate.
În discursul său raportorul a menţionat despre riscul apariţiei şi răspândirii acestor boli, sursele şi măsurile de prevenire al acestora. Autorităţilor Administraţiei Publice Locale, conducătorilor gospodăriilor corporative de porcine, colaboratorilor Întreprinderii Silvocinegetice li s-a recomandat să informeze Direcţia raională pentru Siguranţa Alimentelor despre toate cazurile de morbiditate şi mortalitate a porcinelor, să aducă în ordine locurile speciale pentru nimicirea cadavrelor (groapa Bekkari, cimitirele pentru animale).
La finele şedinţei membrii comisiei au adoptat două proiecte de hotărâri, care prevăd acţiuni concrete în neadmiterea apariţiei şi profilaxia bolilor menţionate. În ambele hotărâri au fost date recomandări şi sarcini concrete tuturor instituţiilor responsabile de acest compartiment.
Elena Ivanov