O decizie în acest sens a fost luată marți, 15 martie, la şedinţa Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare, prezidată de Viceprim-ministrul pe probleme sociale, Gheorghe Brega.
În cadrul şedinţei au fost aprobate categoriile de beneficiari și planul de distribuire a ajutorului umanitar, acordat cu titlu gratuit de Guvernul de la București. De asemenea, s-a decis ca la nivelul fiecărei comunități să fie creată o comisie locală pentru repartizarea ajutorului umanitar formată din: primarul localității, asistentul social comunitar, lucrătorul social, consilieri locali și reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale.
Astfel, în scopul asigurării unui proces transparent de distribuire, pe lângă comisia teritorială pentru ajutoare umanitare, vor fi antrenați consilieri raionali, reprezentanţi ai societății civile și mass-media.
Vicepremierul Gheorghe Brega a solicitat instituţiilor responsabile asigurarea transparenţei procesului de distribuire a ajutorului umanitar oferit de Guvernul României, menţionând că Guvernul Republicii Moldova va verifica minuțios corectitudinea acestuia. În acest context, Viceprim-ministrul a făcut un apel public către organizațiile non-guvernamentale, prin care le-a invitat să se implice în procesul de monitorizare a distribuirii ajutorului umanitar din România.
Pentru a participa la activităţile de monitorizare, ONG-urile interesate urmează să remită o scrisoare de intenție în adresa comisiilor teritoriale pentru ajutoarele umanitare (pe numele vicepreședintelui de raion pe probleme sociale).Termenul de prezentare a scrisorilor de intenţie – 17 martie 2016.
Conform planului de distribuire, aprobat în cadrul ședinței de ieri, Consiliile raionale vor recepționa ajutorul în baza facturii de expediție, vor transporta produsele la destinaţie și vor asigura, în comun cu membrii comisiei teritoriale pentru ajutoarele umanitare, distribuirea donației către fiecare beneficiar, conform listelor nominale aprobate de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Fiecare beneficiar va confirma recepționarea ajutorului umanitar prin semnătura personală. În cazul persoanelor cu dizabilități severe imobilizate la pat, comisia locală pentru repartizarea ajutorului umanitar va asigura transportarea la domiciliul acestora a produselor alimentare.
Ajutorul umanitar acordat de Guvernul României este constituit din 1170 de tone de zahăr, 20 de mii colete de produse alimentare (făină, paste făinoase, mălai, conserve de carne, de pateu și de legume), precum şi 16 295 tone păcura, destinată prevenirii situaţiilor de risc în domeniul energetic. Primul lot de zahăr, în cantitate de 203 tone, a fost transmis Agenţiei Rezervelor Materiale la data de 10 martie a.c., iar cea doua parte, care conține 204 tone de zahăr, a fost adusă la Chişinău ieri, 14 martie.
Diana Munteanu