Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc afirmă, într-o postare pe blogul său, că proiectul de politică bugetar-fiscală, discutat sâmbătă 12.03.2016, în Guvern, vine cu modificări la legislația fiscală, care afectează grav sursele de constituire a fondului rutier.
El spune că, propunerea de introducere, din 2017 a impozitului pe autovehicul și anularea taxei de folosire a drumurilor, vor determina un deficit de acumulări la fondul rutier și asta în condiția în care, conform legii fondului rutier, care are drept destinație: ”întreținerea, reparaţia şi reconstrucţia drumurilor publice naţionale locale, comunale şi a străzilor”.
“Țin să amintesc despre angajamentele asumate de Republica Moldova, în partea ce ține de mărimea fondului rutier, indicate expres, în acordul internațional dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și în Strategia de Transport și Logistică pentru anii 2013-2022“, scrie Chirinciuc.
Ministrul declară că, astfel, conform acestor documente, mărimea fondului rutier, în anul 2016, trebuie să constituie 1650 milioane lei, și să crească, treptat, până la 2920 milioane lei, în anul 2022. Instituțiile financiare Internaționale investesc în reabilitarea drumurilor naționale, cu condiția ca acestea să fie, cel puțin, întreținute corespunzător, iar prin modificările operate la rectificarea bugetului în anul 2015 și modificările propuse în proiectul de politică bugetar-fiscală pentru anul 2016, noi nu vom mai putea întreține, în stare satisfăcătoare, drumurile reabilitate și reparate cu atât efort fapt ce poate duce la pierderea finanțării externe pentru reabilitarea infrastructurii naționale.
“Cetățenii Republicii Moldova plătesc, foarte mult, în speranța că vor avea drumuri bune, într-o zi, iar prin modificările care se propun se năruie și această speranță care a mai rămas”, continuă demnitarul.
De asemenea, Chirinciuc spune că, conform actualei propuneri de modificare a legislației fiscale nu este analizat impactul înlocuirii taxei de folosire a drumurilor cu impozitul pe autovehicul, ce va deveni un venit general al administrației publice locale, care va putea fi cheltuit pentru orice altă necesitate în afară de drumuri și străzi.
“Astfel, pentru ca acest impozit să fie utilizat după destinație, trebuie specificat, expres, că impozitului pe autovehicule poate fi utilizat doar pentru întreținrea reparația și construcția drumurilor și străzilor. În același timp, încasarea impozitului pe autovehicul după adresa de domiciliu a contribuabilului, adică după același mecanism ca și impozitul pe imobile, va condiționa o inechitate și dezechilibre majore între regiuni cu un număr diferit de unități de transport înmatriculate, dar cu o infrastructură rutieră și populație comparabile”, subliniază ministrul Transporturilor.
Continuarea articolului pe www.chirinciuc.md.