Un ofiţer de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie din raionul Ialoveni a fost reținut în flagrant delict fiind bănuit de corupere pasivă. Conform comunicatului de presă publicat pe site-ul MAI, reținerea acestuia a fost făcută de către angajații Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun cu reprezentanţii Procuraturii anticorupție, în seara zilei de 16 octombrie.
Flagrantul a fost organizat într-o parcare de pe traseul Chișinău-Hîncești, în apropierea or. Ialoveni, în timp ce suspectul extorca 100 de euro de la un bărbat.
Potrivit procurorilor, ofiţerul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie Ialoveni ar fi extorcat 500 de euro de la un bărbat, cercetat penal pentru furt. În schimbul acestei sume, poliţistul urma să acumuleze materialele necesare în vederea absolvirii acestuia de răspundere penală şi să-i restituie automobilul care era recunoscut în calitate de corp delict.
După transmiterea primei tranşe de 400 de euro, a fost adoptată hotărârea de încetare a urmăririi penale pe numele bărbatului, iar la primirea sumei de 100 de euro, ofiţerul urma să-i restituie şi automobilul, moment în care omul legii a fost reţinut.
Dacă va fi recunoscut vinovat, polițistul riscă pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 120 de mii la 160 de mii de lei şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
O altă reținere a unui polițist a avut loc la Râșcani. În cazul ofiţerului de sector al Inspectoratului de Poliţie Râşcani, procurorii susțin că acesta ar fi extorcat de la trei bărbaţi opt mii de lei pentru a nu-i trage la răspundere pentru huliganism. Într-ul alt episod, ofiţerul ar fi pretins și primit de la o femeie 20 de mii de lei pentru a nu o trage la răspundere penală pentru comiterea unui furt. Imediat după primirea banilor, poliţistul a fost reţinut.
Sursa: Ialovenionline.md