Un echipaj SMURD a fost solicitat la Cahul, Serviciul 901 fiind alertat după ce un bărbat de 55 de ani a avut nevoie de ajutor. Persoana se afla în magazine și după ultimele informații, a suferit un atac cardiovascular necesitînd îngrijiri medicale de urgență.
Anunțați de către unul din angajații magazinului, în scurt timp la fața locului a ajuns un echipaj SMURD cu o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă. Pacientul acuza slăbiciuni și dureri în regiunea cordului și necesita transportare asistată urgentă la Spitalul Raional de Urgență.
După ce i s-au acordat îngrijirile medicale necesare, bărbatul a fost conectat la aparatul de ventilare electronic din dotarea autospecialei SMURD tip C1, ceea ce a permis transportarea în siguranță a pacientului. Astfel, bărbatul a rămas pentru îngrijiri ulterioare la spital, fiind în afara pericolului.
În acest context, Servciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale îndeamnă cetățenii în orice situații de risc să solicite ajutor la numărul de telefon 901.
Diana Munteanu