Guvernul a aprobat, iei, Hotărârea cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestaţii sociale de stat. În total, de majorări vor beneficia aproape 700 de mii de oameni.
Potrivit unui comunicat, documentul prevede o majorare cu 10,1 % a pensiilor pentru limita de vârstă, a pensiilor cetățenilor care au avut de suferit după catastrofa de la Cernobîl, dar și a indemnizațiilor de întreținere a persoanelor cu grad de invaliditate în urma unui accident de muncă sau boală profesională.
Totodată, de la 1 aprilie curent va fi indexată cu 9,7% compensația bănească lunară în schimbul asigurării cu produse alimentare și medicamente pentru persoanele participante la lichidarea consecințelor catastrofei de la Cernobîl și la experienţele nucleare.
Concomitent, cu același procent vor fi indexate pensiile militarilor și persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne.
În acest context, Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat instituţiilor abilitate efectuarea unei analize ample în acest domeniu. Potrivit şefului Executivului, indexările şi majorările de prestaţii sociale trebuie să fie efectuate în mod echitabil.
Hotărârea va intra în vigoare la 1 aprilie 2016.
Dina Roșca