Procuratura raionului Ialoveni informează despre condamnarea la 8 ani închisoare a unui conducător auto, recunoscut culpabil de comiterea unui accident rutier, săvârşit în stare de ebrietate, soldat cu decesul a două persoane şi rănirea gravă a unei alte persoane, anunţă Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Accidentul a avut loc în toamna anului 2008 în apropierea localității Ruseştii-Noi, raionul Ialoveni. Fiind la volanul unui automobil de model VAZ – 2103 sub influenţa alcoolului, inculpatul a comis tamponarea frontală cu un alt VAZ-2109, care venea în întâmpinare. În urma impactului, şoferul şi pasagerul maşinii care venea în întâmpinare au decedat pe loc, iar un pasager care se afla în automobilul inculpatului a suferit traumatisme grave. Potrivit procurorilor, şoferul decedat era rudă cu inculpatul.
Rezultatele expertizei au arătat că în momentul comiterii accidentului, inculpatul se afla în stare de ebrietate, în sângele acestuia fiind stabilită o concentraţie de 2,3% alcool etilic.
Cauza penală s-a examinat timp îndelungat, pe parcurs fiind efectuate multiple expertize judiciare în diferite domenii, în final procurorii reușind să probeze vinovăția inculpatului și să obțină condamnarea acestuia.
Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul, în vârstă de 31 de ani, a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Diana Munteanu